Conf. Dr. Angela Butnariu
Abordul venos periferic reprezintă unul dintre cele mai frecvente manopere medicale minim-invazive exercitate asupra copilului. Generează anxietate și durere care pot avea impact negativ, acut sau pe termen lung, influențând calitatea vieții copilului, hormonii de stres, dezvoltarea neurobiologică, comportamentele viitoare de îngrijire a sănătății. S-au propus metode farmacologice, ca și anestezice locale nonfarmacologice suportive, cognitiv comportamentale, fizice care ameliorează, în grade variabile, resimțite de copiii supuși unui abord venos periferic.
Pattern-ul genetic, pragul individual specific de sensibilitate, factorii de mediu incluzând educația, experiențele traumatice anterioare influențează răspunsul la mijloacele farmacologice sau non farmacologice de terapie a anxietății și durerii asociate abordului venos la copii.
Abordul venos prin puncție este unul dintre cele mai frecvente acte medicale exercitate asupra copilului. Se utilizează în scop explorator (recoltarea sângelui pentru investigații de laborator) sau terapeutic (administrarea medicației, lichide de hidratare etc.) când poate deveni necesară montarea unei branule sau cateter venos. Aproape banal prin multiple repetări și prin facilitatea execuției puncției venoase, acest act medical practicat în ambulatoriile medicale sau în unitățile spitalicești poate avea un impact semnificativ în viața copilului prin anxietatea și durerea pe care le generează.
Dincolo de pattern-ul genetic cu pragul specific de sensibilitate, care poate condiționa anxietatea, factorii de mediu și experiențele traumatice anterioare influențează copilul, acut sau pe termen lung. Puncția venoasă este imediat traumatică cu durere și anxietate. Dar, durerea netratată poate avea efecte negative pe termen lung asupra comportamentelor viitoare de îngrijire a sănătății, cu noncomplianță la tratamente și fobia de a se adresa/accesa serviciile medicale. Anxietatea asociată abordului venos poate preceda, poate fi concomitentă sau poate continua și după încheierea procedurii.
Ținând cont de toate aceste implicații este important să reducem la minimum suferința asociată puncției venoase la copii, îndeosebi la cei care din raționamente medicale (boli cronice, etc.) sunt supuși abordului venos repetat, nu numai prin puncție propriu-zis ci și prin montarea unor catetere periferice de vehiculare a substanțelor medicamentoase.
Cum ameliorăm anxietatea și durerea asociate abordului venos periferic?
Există câțiva pași la care ne vom referi în continuare.
1. Medicul sau asistentul medical care efectuează manopera trebuie să dispună de o bună manualitate, multă experiență în abordul venos la copii și de abilități de comunicare cu copilul indiferent de vârstă. Astfel se evită puncționarea repetată, traumatică. Este preferabil ca vena să poată fi abordată de la prima încercare. Evident, se vor respecta toate normele de etică și se va cere consimțământul de la pacientul-copil capabil de a-l oferi și de la aparținător (părinte, tutore).
2. Pentru început, o bună vizualizare/identificare a patului vascular venos este esențială.
Fără a înlocui experiența cadrului medical, se pot utiliza dispozitive cu lumină infraroșie pentru a face observabilă la nivelul tegumentului, vascularizația. Au avantajul de a simplifica observarea venelor mai ales la: prematuri, nou-născuți, copii mici, obezi etc.
În scopul ameliorării propriu-zise a anxietății și durerii asociate abordului venos periferic la copii s-au imaginat mijloace terapeutice farmacologice și nonfarmacologice
3. Metodele farmacologice se bazează pe utilizarea locală a unor anestezice a căror componentă principală este lidocaina. Aceasta se prezintă sub forma unor creme, patch-uri sau spray-uri care se aplică la locul venepuncției cu 15-30 de minute înainte de abord.
4. Metodele nonfarmacologice sunt variate și foarte creative dar rezultatele privind ameliorarea durerii și anxietății la copii sunt uneori controversate. Metodele nonfarmacologice se adaptează fiecărei categorii de vârstă a copilăriei. Se divid în trei mari grupe: metode suportive, tehnici cognitiv-comportamentale și metode fizice. Metodele suportive distrag atenția copilului de la procedura medicală (vizionarea unor clipuri video, desene animate etc).
Metodele fizice sunt numeroase, de la cele mai simple (strângerea unei mingi, umflarea unui balon etc) până la altele mai complicate care utilizează diverse dispozitive.
Studiile referitoare la mijloacele farmacologice și nonfarmacologice dau rezultate satisfăcătoare arătând că este posibilă ameliorarea anxietății și durerii asociate abordului venos periferic la copil, implicit a consecințelor la distanță.
