„Acum ceva ani aveam ca pacient un fost coleg de liceu, aflat pe atunci la o vârstă de cca 50 de ani, deci încă tânăr, pe care trebuia să-l operăm de un cancer esogastric. Ne-am propus să-i facem o gastrectomie totală, o esofagectomie distală pe cale abdominală. Pacientul avea cam 2 m înălțime, astfel încât să-i aduci un organ digestiv în regiunea cervicală nu era foarte simplu. După ce am parcurs timpul de gastrectomie totală și am evidat limfonodulii, tumora părea că se întinde spre esofag. Am secționat la locul respectiv esofagul la limita dintre cel toracic și cel abdominal și am dat proba la histopatologie. Rezultat extemporaneu: țesut esofagian invadat de cancer. Ne-am dus cu o recupă mai sus dar am avut același rezultat: țesut invadat de cancer. Cât am putut, am mai disecat transhiatal abdominal și ne-am dus și mai sus în torace, dar proba de histopatologie a venit cu același rezultat: țesut invadat de cancer. Cancerul se propagase pe submucoasa esofagului până sus pe esofagul toracic. Ce să facem? Pentru că stomac pacientul nu mai avea, ca să procedăm la o reconstrucție cu stomac.
Ca să recapitulăm, în aceeași ședință am realizat o gastrectomie totală, am realizat o limfadenectomie D-II, adică o extirpare a ganglionilor din jurul stomacului, în jurul arterelor centrale care duc la stomac și am fost nevoiți în aceeași ședință să executăm o esofagectomie zisă transhiatală, adică o incizie abdominală și o incizie cervicală, fără toracotomie. Am disecat esofagul cu ambele mâini, una prin incizia cervicală, alta introdusă prin inelul hiatal, am disecat tumora de plămâni, de bronhii, de fața posterioară a cordului, de toate conexiunile sale, lucru care a durat circa 4,5 ore. Mai trebuia făcută reconstrucția esofagului.
După o scurtă pauză am reintrat în operație și am realizat o reconstrucție de esofag cu colonul stâng dus anizoperistaltic prin patul esofagian mediastinal la gât, cu anastomoza esofagului cervical, cu acest grefon colic, pe care l-am implantat într-o ansă jejunală în Y, cu un dispozitiv antireflux. Operația a durat aproape 9 ore, se cheamă gastrectomie totală cu esofagectomie abdomino-cervicală și reconstrucție cu colonul stâng sau operația Moreno-Gonzales.
În operație am fost 4 chirurgi, 2 anesteziști; în asemenea intervenții de anvergură este nevoie de o dublă cale centrală de acces venos pentru a acoperi pierderile de sânge și lichide intraoperatorii, presiunea arterială sângerândă, presiune de capilar pulmonar blocat, uneori îți trebuie intubație selectivă bronșică, adică este nevoie de anesteziști foarte antrenați în genul acesta de intervenții chirurgicale.
A fost prima operație reușită prin acest procedeu din România. Ulterior am mai realizat încă două operații de acest tip. Pacientul a evoluat foarte bine, l-am monitorizat permanent clinic, imagistic și imunologic, fără niciun semn de recidivă. La 8 ani după această operație s-a reinternat cu semne neurologice meningeale; a făcut o meningită cu virusul West-Nile și a fost transferat la alt spital cu secție de neurologie dar din păcate nu a supraviețuit. Meningita nu avea nici o legătură cu operația inițială, decât poate prin faptul că după o operație atât de extinsă și după curele de chimioterapie postoperatorii, organismul său era puternic imunodeprimat.
Operația moreno-gonzales
- ABC Medical (1)
- Alergologie (41)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (59)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (156)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (190)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (112)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (297)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (29)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (112)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (118)
- Genetica (10)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (234)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (157)
- Oftalmologie (576)
- Oncologie medicala (118)
- ORL (100)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (134)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (122)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (89)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (309)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2686)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (7)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
Conferința Națională a SRHT
4 / 11 / 2025 -
Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICMB 2025
4 / 11 / 2025 -
A XX-a ediție, aniversară, a Congresului Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară 2025
5 / 11 / 2025 -
Ultrasound Constanța Camp 2025
5 / 11 / 2025 -
AL 23-LEA CONGRES FRDNBM
5 / 11 / 2025 -
A VIII -a ediție a Zilelor Cardiologice „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” 2025
5 / 11 / 2025 -
Farma Practic Expres 2025
6 / 11 / 2025 -
The 14th oncodigest Conference 2025
6 / 11 / 2025 -
Conferința Națională de Urgențe Pediatrice,( I-PEM) 2025
6 / 11 / 2025 -
MEDCARE 2025 – ÎMPREUNĂ PENTRU EXCELENȚĂ ÎN SĂNĂTATE
7 / 11 / 2025 -
The 18th Course on Digestive Pathology 2025
7 / 11 / 2025 -
Master class hair reconstructive surgery
7 / 11 / 2025 -
Transilvania Interventional Course (TRIC) 2025
7 / 11 / 2025 -
Annual Congress of the Contact Lens and Ocular Surface Society 2025
7 / 11 / 2025 -
IMPLICAȚIILE TESTELOR GENETICE ÎN MANAGEMENTUL BOLILOR HEMATOLOGICE MALIGNE
7 / 11 / 2025 -
Emergency Surgery Trauma 2025
10 / 11 / 2025 -
Conferința Internațională Multidisciplinară - Neonatologia Modernă, Între Moștenire și Evoluție 2025
13 / 11 / 2025 -
NOUTĂȚI ȘI URGENȚE ÎN PATOLOGIA PEDIATRICĂ
14 / 11 / 2025 -
Colentina GastroMarathon 2025
14 / 11 / 2025 -
CONFER 2025
19 / 11 / 2025 -
CONFERINȚA DE LA A LA Z ÎN MEDICINA INTERNĂ
19 / 11 / 2025 -
SIMPOZIONUL ANUAL PENTRU ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ EDIȚIA A XVIII-A
19 / 11 / 2025 -
A IV-a ediție a Școlii de Toamnă în Neuroștiințe Moderne din România cu participare Internațională „Inspirație pentru Noua Generație”
20 / 11 / 2025 -
Conferința Națională de Farmacie 2025
20 / 11 / 2025 -
Webinar Practic MF - Noiembrie
21 / 11 / 2025 -
Conferinta Nationala AREPMF Noiembrie 2025
21 / 11 / 2025 -
INFECTOPEDIA – Conferința națională de imunologi, vaccinologie și boli infecțioase pediatrice
21 / 11 / 2025 -
ENDOCRINOLOGIA - O poveste fără sfârșit
21 / 11 / 2025 -
Conferințele Naționale ale Secțiunilor și Grupurilor de Lucru din cadrul Societății Române de Pneumologie 2025
26 / 11 / 2025 -
SIMPOZIONUL DE MEDICINĂ DE URGENȚĂ ȘI TERAPIE INTENSIVĂ PEDIATRICĂ 2025
27 / 11 / 2025 -
EAGEN Bridging Meeting in Gastroenterology 2025
27 / 11 / 2025 -
CONFERINȚA ONCOHUB, Ediția a V-a
27 / 11 / 2025


























