Sun Challenge - singura cursă de alergare din Parcul Văcărești – a adunat 9.200 de euro din taxele de participare ale celor 350 de alergători amatori. Pe 1 octombrie 2023, participanții la cursă au alergat pe trasee de 5, 10 sau 20 de km prin Parcul Văcărești, la cea de-a cincea ediție a Sun Challenge.
Au fost premiate locurile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie de vârstă, precum și locurile 1, 2 și 3 General Open, masculin și feminin. Valoarea totală a premiilor acordate în cadrul competiției s-a ridicat la peste 50.000 lei. De asemenea, participanții s-au putut înscrie la o tombolă cu 55 de premii în valoare de peste 10.000 lei.
Sun Challenge
Văcărești este mai mult decât un eveniment recurent de alergare, este un
angajament de a susține şi proteja natura şi viețuitoarele din inima
Bucureştiului.
Fondurile strânse din taxele de înregistrare de la alergători vor fi folosite pentru a construi adăposturi plutitoare pentru speciile de păsări și țestoasele din parc. Suma totală a fost suplimentată cu 2.000 de euro de CBRE - compania ce administrează Sun Plaza.
Sun Plaza, în
colaborare cu partenerii săi, își menține angajamentul de a proteja Parcul
Văcărești. În anii precedenți, Sun Challenge a făcut progrese semnificative privind
conservarea parcului, de la crearea unei
maternități pentru țestoase până la inițierea unui program de conservare a
vidrelor. Din taxele de participare de anul trecut a fost marcat permanent un
traseu de alergare de 10 km în Parcul Văcărești.
Anul acesta Sun Challenge a primit sprijinul ambasadorilor Lucian Mîndruţă - jurnalist și Cătălin Chirilă – campion mondial și european la canoe, care au împărtăşit misiunea evenimentului de a îmbina sportul cu responsabilitatea pentru mediu.
Editia 2023 a Sun
Challenge a fost susținută de o de serie de parteneri, printre care Administrația
Parcul Natural Văcărești, Asociația Parcul Natural Văcărești, Bebe Tei, CBRE,
Cora, Cupio, Decimas, Dr.Max, Gatorade, Gerovital, Gold Nutrition, Flormar,
Jacobs, Leroy Merlin, OptiBlu, Sabon,
Sesderma, Stretto, Unicorn Naturals, Worldclass, Yves Rocher, Asociația
Alergăm de plăcere.
Evenimentul a fost mediatizat de DIGI FM, Hotnews.ro și Life.ro, ale căror contribuții au contribuit la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța conservării mediului.