Compania UCB Pharma demarează
campania educațională „Nu te ascunde!”, ce are ca scop informarea corectă
asupra înțelegerii epilepsiei și încurajarea pacienților diagnosticați cu
epilepsie să continue eforturile de administrare a tratamentului necesar.
În România, mulți pacienți se
tem de diagnosticul de epilepsie, părinții copiilor bolnavi de epilepsie ascund
de cele mai multe ori acest diagnostic copiilor, deși aproximativ 70% dintre
persoanele care au epilepsie obțin un control al crizelor dacă urmează
medicația recomandată de medicul specialist.
Acest lucru se întâmplă ca
urmare a temerii de a fi discriminat, a prejudecăților, a lipsei de informare,
dar și din cauza faptului că, în România, legislația interzice pacienților
diagnosticați cu epilepsie să presteze anumite meserii, iar multe companii se
feresc să angajeze persoane bolnave de epilepsie, deși este discriminatoriu și
ilegal.
„În ultimul timp, tot mai
mulți părinți ascund diagnosticul de epilepsie al copiilor din cauza stigmei,
care este o problemă falsă, aproximativ 70% dintre pacienții cu epilepsie pot
duce o viață normală dacă urmează tratamentul corect și nu îl opresc” – afirmă Prof. Dr. Dana Craiu.
Tratamentul adecvat prescris
de un specialist este piatra de temelie pentru controlul acestei afecțiuni,
necesitatea continuității tratamentului fiind absolut necesară pentru a duce o
viață normală.
„Credem că pacientul epileptic
merită mai mult de la fiecare dintre noi, acesta poate să ducă o viață normală
dacă merge regulat la medic. Prin această campanie ne dorim să creștem
adresabilitatea pacientului cu epilepsie la medicul neurolog pentru o viață
normală” – susține Daniela Stanov,
UCB Pharma România.
„Șansa pacienților cu
epilepsie stă în felul în care îi privim pe aceștia și aceasta depinde numai de
noi” – completează Conf. Dr.
Ioana Mîndruță.
„Pacienții trebuie să meargă
la medic de la primele simptome și să urmeze tratamentul, este foarte important
să depistăm această boală de la început, să se intervină imediat. Cu cât amânăm
acest moment boala poate să evolueze și niciodată boala nu se va trata singură”
afirmă Ileana Ștefan, Asociația Pacienților cu Epilepsie din România.
David Popovici, campion
mondial la natație, susține campania #NuTeAscunde. O vizită la
medic i-a schimbat viața, iar la fel se poate întâmpla și în cazul pacienților
cu epilepsie.
„Subliniez importanța unei
vizite la medic, care îți poate schimba viața. Când eram mic, părinții mei au
urmat sfaturile unor medici, iar eu am avut norocul unei vieți normale.
Sfătuiesc părinții să urmeze întotdeauna sfaturile medicilor și să nu se lase afectați
de ce pot crede sau spune oamenii, poți face sport, poți duce o viață normală.” – a declarat David
Popovici.
Campania educațională „Nu
te ascunde!” este sprijinită de Conf. Dr. Ioana Mîndruță – Coordonator în
Programul Național de Epilepsie, Prof. Dr. Dana Craiu – Președinte Societatea
Română Împotriva Epilepsiei, Dr. Irina Oane – Medic Specialist Neurologie, Asociația
Pacienților cu Epilepsie din România, precum și de Asociația Epic Family și
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
Mai multe detalii despre epilepsie și controlul acestei afecțiuni sunt disponibile pe website-ul campaniei, www.nuteascunde.ro.