Atunci când în cultura din care faci parte educația a fost făcută prea multă vreme utilizând ca instrumente vinovăția și rușinea, ceea ce a rezultat firesc se evidențiază și prin concepții de sine subdimensionate. Astfel, constat în cabinet, că neîncrederea în sine și stima de sine scăzută sunt obișnuințe de funcționare pentru un număr foarte mare de persoane, multe dintre acestea acceptând aceste realități, precum înălțimea personală sau culoarea ochilor, adică, precum „un dat” nemodificabil. De cele mai multe ori, justificarea acestora rezultă din faptul că așa am fost dintotdeauna...
Care este realitatea, de fapt?
Concepția de sine reprezintă ideea pe care o ai despre tine, despre cine și cum crezi că ești. Este legată de conștientizarea sinelui și a celorlați și este o instanță ce cuprinde mai multe dimensiuni: imaginea de sine, stima de sine, încrederea în sine, idealul de sine, identificarea socială.
Atunci când conștientizarea de sine se întâmplă internalizând condiționări diverse, gen „te iubesc dacă ești cuminte”, „dacă iei premiu, primești bicicletă” și înveți să te simți vinovat pentru ce simt sau ți se spune că simt alții, gen „m-ai supărat, mă doare sufletul”, „m-ai dezamăgit, ai luat notă mică la test”, etc., ajungi să crezi despre tine că nu esti valoros, că greșești mereu, că ești bun de nimic, și mai ales, că doar alții sunt capabili, inteligenți, buni și merituoși. Mai mult decât atât, dacă adaugi și că ai fost de asemenea învățat să te simți rușinat pentru orice greșeală, o notă mică sau un rezultat mai slab la o competiție, iată parcursul până la neîncredere în sine și o slabă capacitate de autoevaluare.
Ca atare, devii din ce în ce mai exigent cu tine însuți/însăți și, cu cât aceste exigențe cresc, cu atât mai nemulțumit vei fi de rezultatele a ceea ce faci și a felului cum percepi că ești. Ceea ce ne face valoroși este intrinsec, nu poate fi modificat din exterior, iar în situația în care valoarea personală este autopercepută ca fiind redusă, neînsemnată, feedback-urile pozitive pe care le primim, sunt efemere și devenim rapid adictivi de acestea. Doar că, atunci când nu primim niciun feedback pozitiv sau percepem un feedback ca fiind negativ, stima de sine și de multe ori și încrederea în sine, se prăbușesc. Iată cercul vicios în care se blochează o persoană care nu-și cunoaște și nu-și înțelege valoarea și competențele.
Cum se poate rupe cercul vicios? În primul rând, este o realitate că tot ce învațăm se întâmplă prin repetare și eroare, deci este firesc să greșim. Asta nu ne face incompetenți, incapabili sau neputincioși, ci ne arată că este necesar să exersăm și să perseverăm în direcția atingerii obiectivului fixat. Orice a făcut altcineva înaintea ta, cu excepția acelor performanțe care presupun talent sau antrenament susținut încă din copilărie, poți face și tu. Este despre investiție și efort și nu despre super puteri. Începi prin a-ți propune, fă-ți strategia de acțiune și pornește la drum. Privește înapoi la realizările tale și conștientizează ce te-ar ajuta să le obții, caută acele trăsături și competențe cu ajutorul cărora ai reușit să le faci să se întâmple, pentru că sunt ale tale și te vor ajuta și mai departe.
Fixează-ți obiective clare, dimensionate corect și realist și nu uita, primul pas este să vrei, dar mai ales, să crezi că poți să le atingi. Nu încerca, fă!
Apoi, nu uita să contabilizezi toate reușitele! Feedback-urile tale pentru tine, sunt cele mai prețioase. Este minunat să fim admirați sau/și apreciați, însă dacă noi nu credem că acele gratificări sunt justificate, dacă nu ne credităm noi pe noi, dacă nu ne apreciem și nu ne admirăm, dacă nu ne respectăm și nu ne comportăm cu noi așa cum merităm, laudele din afară nu vor reuși să ne schimbăm propriile percepții.
Despre neîncrederea în sine...
- Alergologie (43)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (197)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (13)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (36)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (589)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (133)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (103)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2831)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
A treia ediție a Congresului Național de Medicină de Urgență și Medicină de Dezastre 2026
3 / 6 / 2026 -
A VIII-a ediție a Școlii Oftalmologice de Vară 2026
3 / 6 / 2026 -
AL XLII- LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2026
4 / 6 / 2026 -
Ediţia a XIV-a a Școlii de Vară de Radiologie 2026
4 / 6 / 2026 -
Webinar PediPractic – ediția a 7-a „Nutriție, emoții și comportamente alimentare la copil”
4 / 6 / 2026 -
Conferinta Nationala a Societatii de Imagistica O.R.L, editia a XI-a 2026
5 / 6 / 2026 -
A 5-a ediție a Conferinței Spitalelor din România 2026
5 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Dolj
5 / 6 / 2026 -
Conferința DE PNEUMOLOGIE "INSPIR", EDIȚIA 2026
9 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Chirurgie 2026
10 / 6 / 2026 -
Conferinta Medical Forum Pitesti 2026
10 / 6 / 2026 -
3rd International Conference of Applying Radionuclides in Therapy (ART) and the 8th Romanian Congress of Nuclear Medicine
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională a Asociației Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM) 2026
11 / 6 / 2026 -
Al VII-lea Congres Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană 2026
11 / 6 / 2026 -
Forumul National de Gineco-Oncologie, 2026
11 / 6 / 2026 -
URGEMED Bucuresti 2026
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), ediția XXI , 2026
12 / 6 / 2026 -
IMAGISTICA INTRAVASCULARĂ 2026
12 / 6 / 2026 -
EPICr: Educația Pentru Insuficiența Cardiacă revine
12 / 6 / 2026 -
Inter-Pneumo 2026 - Conferința Interdisciplinară de Pneumologie
12 / 6 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ REZIDERMA – TIMIȘOARA
12 / 6 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF Sanatate mintala, Oncologie si Ingrijiri Paliative, Sanatatea varstnicului
16 / 6 / 2026 -
ȘCOALA DE VARĂ A TINERILOR NEFROLOGI 2026
17 / 6 / 2026 -
Meeting MENC 2026 — A 21-a Ediție a Middle East-European Neurointerventional Club
17 / 6 / 2026 -
Al 45-lea CONGRES NAȚIONAL DE GASTROENTEROLOGIE, HEPATOLOGIE ȘI ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ 2026
17 / 6 / 2026 -
Abordarea modernă a obezității în Medicina de familie
17 / 6 / 2026 -
A III-a ediție a Conferinței Naționale „Infecțiile în 2026: prevenție, tratament, interdisciplinaritate”2026
18 / 6 / 2026 -
Al XII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Retractivă si Conferința Anuala Retina 2026
18 / 6 / 2026 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2026
18 / 6 / 2026 -
Masterclass în Somnologie 2026
18 / 6 / 2026 -
OncoHelp Summer School IMUNOTERAPIA CANCERULUI – Conferința națională ed. IX-a , 2026
18 / 6 / 2026 -
A VIII-a Conferinţă a Societăţii Române de Neurologie Pediatrică cu tema: "15 ani de neurologie pediatrică: știință, echipă și continuitate" 2026
18 / 6 / 2026 -
ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ la interfața cu medicina curativă, ediția a VII-a, 2026
19 / 6 / 2026 -
Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a 2026
19 / 6 / 2026 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă 2026
19 / 6 / 2026 -
Farma Practic - iunie 2026
19 / 6 / 2026 -
Al 34-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie 2026
24 / 6 / 2026 -
Conferinta de somnologie pediatrica 2026 cu participare internationala 2026
25 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Valcea 2026
26 / 6 / 2026


























