Medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise de medici pot fi ridicate în prezent, la fel ca si pana acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate ca și medicul prescriptor. Aceasta înseamnă că rețeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mult mai largă decât localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, și anume în întregul județ respectiv, în cazul rețetelor emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu o casă județeană de asigurări de sănătate. Totodată, rețetele emise de cabinetele medicale/clinicile/spitalele aflate în relații contractuale cu CAS AOPSNAJ (Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești) pot fi onorate de orice farmacie din țară aflată în contract cu casa respectivă.
În anul 2018, CNAS a început demersuri pentru extinderea posibilității de onorare a rețetelor compensate la orice farmacie din țară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află aceasta în relații contractuale, demersuri pe care instituția dorește să le finalizeze în acest an. Finalizarea liberalizării onorării rețetelor compensate este dificilă din punct de vedere tehnic, în condițiile în care aceasta presupune modificări semnificative în două sisteme informatice, SIUI și SIPE.
În concluzie, este falsă informația că posibilitatea onorării rețetelor compensate ar fi limitată doar la localitatea în care își desfășoară activitatea medicul prescriptor, și în consecință orice colportare a unor astfel de informații este de natură să inducă pacienților neliniști nejustificate referitoare la procurarea și efectuarea tratamentelor medicamentoase.
Clarificări privind onorarea rețetelor compensate
- Alergologie (42)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (158)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (194)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (122)
- Editorial (301)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (119)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (11)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (240)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (45)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (581)
- Oncologie medicala (121)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (129)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (101)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (93)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2759)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (8)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința „Obezitatea pediatrică, o problemă de sănătate la nivel mondial” 2026
4 / 3 / 2026 -
Curs: Infiltrații cu Colagen GUNA – Soluție Terapeutică în Durerile Musculo- Articulare
4 / 3 / 2026 -
Myopia Management Days 2026
5 / 3 / 2026 -
A XII-a ediţie a Conferinţei InterDiab 2026
5 / 3 / 2026 -
Simpozionului de Ventilație Mecanică – SVM 2026
5 / 3 / 2026 -
Conferința Națională de Medicină Internă „SYNTHESIS” 2026
5 / 3 / 2026 -
Med IQ Masterclass – ”Știința care crește oameni: pregătire, intuiție și cazuri clinice în pediatrie”
5 / 3 / 2026 -
Preventia 360° - Dincolo de simptome
6 / 3 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ ENDOCRINOLOGIA și eternul feminin
6 / 3 / 2026 -
Cursul de aritmii cardiace ARCA 2026
6 / 3 / 2026 -
The Neurosurgical Masterclass – a Course that has the Student as its main focus 2026
6 / 3 / 2026 -
Forumul Progrese în Dermatologie și Chirurgie Estetică 2025
12 / 3 / 2026 -
Congresul AREPMF 2026
12 / 3 / 2026 -
Provocări și perspective în afecțiunile onco-hematologice ale tinerilor 2026
13 / 3 / 2026 -
Conferinţa Naţională de Endometrioză – Ediţia a II-a
14 / 3 / 2026 -
Adevărul organizează „Healthcare Forum 2026. Adevărul despre Sănătatea României“. Ministrul Sǎnǎtǎții, medici şi pacienți, prezenți la eveniment
24 / 3 / 2026 -
Conferința de medicina familiei cu participare internațională 2026
25 / 3 / 2026 -
Sindromul metabolic: la intersecția dintre specialități 2026
26 / 3 / 2026 -
Al 4-lea Congres Național al Societății Române de Medicină Fetală și Neonatală 2026
26 / 3 / 2026 -
FORUMUL Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie - 2026
27 / 3 / 2026
Redactia Saptamana Medicala
-
Spasticitatea, complicația care afectează, fară să știe, unul din patru români care au avut un AVC
-
O boală vizibilă, cu pacienții invizibili
-
Cea de-a 16-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer – CNAlz 2026 se încheie astăzi
-
MedLife deschide în Târgu Mureș primul Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale
-
COSMO PHARM lansează în premieră în România creatina la plic: Creatine Creapure® pentru utilizare zilnică


























