Toți ne dorim un bronz intens și uniform dar expunerea excesivă la razele soarelui nu este cea mai bună decizie pentru sănătatea pielii noastre. Un bronz sănătos ce nu afectează pielea se obține în timp, folosind produse cu factor mare de protecție împotriva razelor UV. Este indicată o expunere controlată, evitându-se orele de vârf cu explozie maximă solară. Aș vrea să atrag atenția pe această cale că în ultimii ani tot mai multe femei se confruntă cu apariția petelor pigmentare la finalul sezonului cald, moment în care este recomandat să le tratăm.
Petele pigmentare apar îndeosebi în perioada verii, motivul fiind nivelul crescut de melanină. Acestea pot apărea din mai multe cauze, cum ar fi: expunerea excesivă la soare, modificări hormonale ce apar în perioada sarcinii dar și la menopauză, prin modificarea nivelurilor de estrogen și progesteron sau în timpul administrării unor tratamente contraceptive, motiv pentru care este foarte importantă menținerea unei relații apropiate cu medicul specialist atunci când se face o astfel de asociere.
Moștenirea genetică își spune și ea cuvântul. Conform studiilor de specialitate, pe măsură ce înaintăm în vârstă, numărul celulelor ce produc melanină scade, însă acestea cresc în volum, iar activitatea lor se intensifică.
Vestea bună este că pigmentările pielii sunt inofensive și nu prezintă un impact nociv major asupra stării noastre de sănătate. Această afecțiune a pielii poate fi inestetică și afectează de cele mai multe ori încrederea în sine a unei persoane. Dacă există suspiciuni de textură ori formă a uneia dintre aceste pete, recomand vizita la medicul dermatolog pentru o opinie avizată.
Pentru un bronz arămiu și fără pete, trebuie să apelăm la ajutorul produselor pentru protecție solară. Medicii dermatologi recomandă să fie aplicate pe piele chiar și atunci când nu stăm la plajă deoarece razele soarelui pătrund prin țesuturi și pot afecta pielea în momente în care nu conștientizăm.
Pentru tratarea petelor pigmentare este foarte importantă vizita la cabinetul medicului. Militez întotdeauna împotriva automedicației și aș vrea să atrag atenția că un tratament nerecomandat de medic poate face uneori mai mult rău decât bine, agravând afecțiunea pielii.
În funcție de cauzele apariției petelor pigmentare specialistul este singurul în măsură de a institui un protocol adecvat pentru tratament, și anume recomandarea unei scheme terapeutice conținând creme sau soluții preparate uneori în laborator, conform nevoilor individuale ale pacientului.
Aceste preparate conțin substanțe depigmentante sau agenți superficiali exfolianți de peeling care ajută la uniformizarea culorii tenului precum și la efectul de luminozitate. Estomparea vizibilă a petelor maronii cauzate de dereglarea sintezei de melanină are loc în urma tratamentului adecvat doar recomandat de către medic. Acesta va lua în calcul fototipul de ten al pacientului în vederea instituirii tratamentului personalizat. O altă abordare ține de anumite proceduri ce se pot realiza în cabinetul medical, cum ar fi peelingul chimic profund sau terapia cu laser. Complementar celor de mai sus, cu efecte benefice pentru organism, se pot administra produse cu un conținut ridicat de Vitamina C.
Sezoanele mai puțin însorite, toamna și primăvara, reprezintă momentul oportun pentru efectuarea unor proceduri atât timp cât fotoprotecția este încă prezentă în ritualul zilnic de îngrijire al tenului.
Felul în care decidem să ne îngrijim pielea are un impact major în calitatea vieții noastre. De aceea, în situația în care apar modificări de culoare sau semnalati un dezechilibru în sănătatea pielii dumneavoastră trebuie apelat întotdeauna la sfatul medicului, acesta fiind singurul specializat în diagnosticarea și recomandarea tratamentului de care pielea dumneavoastră are nevoie.
Ce sunt petele pigmentare și cum pot fi prevenite?
- ABC Medical (1)
- Alergologie (40)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (58)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (153)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (186)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (109)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (293)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (28)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (110)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (116)
- Genetica (8)
- Geriatrie si Gerontologie (23)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (230)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (44)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (30)
- Obstetrica-Ginecologie (156)
- Oftalmologie (566)
- Oncologie medicala (116)
- ORL (99)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (132)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (121)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (88)
- Psihologie (100)
- Reabilitare Medicala (308)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (92)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2580)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (6)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
Congresul Aniversar Reunit de Medicina Fizica, de Recuperare si Balneoclimatologie 2025
2 / 6 / 2025 -
Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie OBREGIA 2025
2 / 6 / 2025 -
The European Congress of Paediatric Radiology, Bucharest 2025
2 / 6 / 2025 -
Conferința Naționala Alzheimer 2025
3 / 6 / 2025 -
Congresul National de Neurologie 2025
4 / 6 / 2025 -
Conferința Națională OSTEOPOROZA ȘI PATOLOGIA MUSCULOSCHELETALĂ Abordare multidisciplinară și integrativă ediția a IV-a, 2025
5 / 6 / 2025 -
UMF Craiova organizează cea de-a cincea ediție a Conferinței Internaționale de Chirurgie HEROES
5 / 6 / 2025 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă/ Bridging the Gap: Research and Innovation in Internal Medicine 2025
6 / 6 / 2025 -
Al Doilea Congres Național de Terapie Intervențională a Durerii 2025
6 / 6 / 2025 -
Conferinta Internationala de Chirurgie Estetica 2025
6 / 6 / 2025 -
Conferinta Interdisciplinara "Pneumologia de la mic la mare" 2025
6 / 6 / 2025 -
Conferința de pneumologie INSPIR ediția 2025
10 / 6 / 2025 -
Al 44-lea Congres de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă Bucureşti 2025
11 / 6 / 2025 -
Curs National Urgemed 2025
12 / 6 / 2025 -
Școala de Vară în Radiologie-Imagistică Medicală, ediția a XIII-a 2025
12 / 6 / 2025 -
Conferința Națională a Asociației pentru Ortopedie și Traumatologie Pediatrică 2025
12 / 6 / 2025 -
Conferinta de somnologie pediatrica 2025 cu participare internationala 2025
12 / 6 / 2025 -
Contagio-Agora 2025
13 / 6 / 2025 -
A XIV-a Conferință Managementul Bolilor Pulmonare 2025
13 / 6 / 2025 -
5th Conference of the Central-Eastern European Sepsis Forum 2025
13 / 6 / 2025 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF 2025
17 / 6 / 2025 -
Infectiile in 2025: preventie, tratament, interdisciplinaritate Bucuresti
18 / 6 / 2025 -
Zilele Pediatriei Ieșene N.N. Trifan 2025
18 / 6 / 2025 -
Congresul Naţional de Dermatologie 2025
18 / 6 / 2025 -
Congresul Național SRCCR & SRR 2025
19 / 6 / 2025 -
A III-a ediție a Școlii de vară de Somnologie 2025
20 / 6 / 2025 -
SĂNĂTATEA ADOLESCENTULUI perspectiva multidisciplinară 2025
21 / 6 / 2025 -
Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai lansează în cadrul TIFF.24 „How to Adolescence”, primul ghid adresat părinților și adolescenților care abordează subiectul prevenției în sănătate prin conversații deschise
21 / 6 / 2025 -
Scoala de vara a tinerilor internisti 2025
23 / 6 / 2025 -
A VIII-a a Conferinței de medicină și terapie intensivă perioperatorie 2025
25 / 6 / 2025 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2025
26 / 6 / 2025 -
Congresul Naţional de Pediatrie Socială 2025
26 / 6 / 2025 -
A VI-a ediție a Congresului Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană; A X-a Conferință Națională a Societății Române de HPV 2025
26 / 6 / 2025 -
AL 6-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL SREG 2025
27 / 6 / 2025 -
Onco Practic, editia a XI-a 2025
27 / 6 / 2025 -
A 33-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Endocrinologie 2025
Timis29 / 6 / 2025
Farmacist Drd. Cosmina Bengescu

-
Când tăcerea doare. Menopauza și știința care înțelege
-
Terapia personalizată în tratarea alergiilor respiratorii
-
Tratamente magistrale în medicina veterinară Îngrijire personalizată pentru prietenii necuvântători
-
Contribuția farmaciilor cu receptură la suplinirea lipsei medicamentelor esențiale
-
Rolul farmacistului în situații de criză sanitară