Grupul Zentiva este unul dintre principalii
producători și furnizori de medicamente de înaltă calitate, la prețuri
accesibile, pentru mai mult de 100 de milioane de persoane din Europa și nu
numai. Având sustenabilitatea integrată în strategia de afaceri, Grupul și-a
îndeplinit obiectivele de sustenabilitate pentru 2022 și a implementat acțiuni pe
trei piloni: Oameni, Parteneri și Planetă.
Steffen Saltofte, CEO Zentiva Group: „Zentiva
continuă să aibă o contribuție semnificativă la sănătatea publică în Europa.
Suntem conștienți de responsabilitatea noastră față de oameni, față de
parteneri și față de planeta noastră. ESG (Environmental, Social, Governance)
ne ajută să navigăm și să ne îndeplinim obiectivele. În 2022, am înregistrat
progrese încurajatoare datorită angajamentului oamenilor noștri, cooperării și
dialogului constructiv cu partenerii și părțile interesate."
Realizările pe cei trei piloni sunt:
OAMENI: În 2022, grupul a continuat să își consolideze abordarea privind
diversitatea, echitatea și incluziunea și a semnat Carta diversității în
Republica Cehă, alăturându-se României și Slovaciei, deja membre ale Cartei din
2021. De la sfârșitul anului 2022, Zentiva prezintă, din punct de vedere al diversității,
un echilibru sănătos între sexe în întreaga organizație. Dincolo de subiectul genului,
prin diversitatea culturală, națională și educațională, prin diversitatea de
specializări și seniorități ale angajaților săi, compania alimentează creativitatea
și inovația. Prin programul #WeHelpOthers, echipa Zentiva s-a implicat în 100
de activități de voluntariat și proiecte de sprijinire a comunităților.
PARTENERI: Zentiva a aderat la Pactul
Global al ONU privind drepturile omului, muncă, mediu și anticorupție. În
cadrul acestui demers, au fost integrate cele 10 principii și cele 17 obiective
de dezvoltare durabilă. A fost un an de consolidare a guvernanței de sustenabilitate,
pornind de la o analiză actualizată a riscurilor și a materialității,
continuând cu îmbunătățirea schimbului de bune practici și de colaborare între
echipe diferite. Acest lucru a ajutat compania să progreseze în ceea ce
privește programul de aprovizionare responsabilă, în cadrul căruia am analizat top
80% dintre furnizori și am discutat în mod activ despre activitățile comune
pentru un viitor sustenabil.
PLANETĂ: Am transpus strategia noastră
privind schimbările climatice în acțiuni și am realizat o îmbunătățire
semnificativă în privința reducerii emisiilor de carbon, eficiența energetică,
a consumului de apă și gestionarea mai eficientă a deșeurilor. Am continuat, de
asemenea, programul de împădurire prin plantarea a încă 100.000 de copaci.
Unitățile de producție europene ale Zentiva Group sunt alimentate cu energie
regenerabilă în proporție de 100 % și investim în continuare pentru a maximiza
utilizarea panourilor solare în toate unitățile noastre. Ne continuăm drumul privind
emisiile de carbon, cu obiectivul de a atinge neutralitatea emisiilor din Scop
1 și Scop 2 până în 2030.
Ines Windisch,
șefa departamentului de Resurse umane, Comunicare și Sustenabilitate, Zentiva
Group: „Litera "e" din Zentiva nu este verde din întâmplare. Avem
o istorie de peste 500 de ani în care am servit pacienții și comunitățile, oferindu-le
posibilitatea unei sănătăți mai bune. Ne dorim să o putem oferi și generațiilor
viitoare, astfel încât și acestea să se poată bucura de viață la fel de mult ca
și noi. Și știm că trebuie să acționăm încă de astăzi pentru un mâine
sustenabil."
Raportul
de sustenabilitate 2022 al Zentiva dezvăluie informații non-financiare conform
standardelor GRI și prezintă, pentru prima dată, o analiză verificată a
amprentei de carbon și pentru emisiile din Scop 3. Grupul indică o perspectivă
ambițioasă pentru 2023, confirmând angajamentul ferm față de continuarea
progresului în toate domeniile ESG.
Strategia și obiectivele de sustenabilitate ale Grupului Zentiva, precum și acțiunile implementate pot fi consultate aici.